Adevărata libertate...

Despre voia Lui Dumnezeu si libertate

Este bine sa te predai voii lui Dumnezeu. Atunci in suflet este numai Domnul si nu alte ganduri; si el se roaga lui Dumnezeu cu minte curata si simte iubirea lui Dumnezeu, chiar daca s-ar chinui cu trupul.

Cand sufletul s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu, Domnul insusi incepe sa-l calauzeasca si sufletul este invatat in chip nemijlocit de Dumnezeu, in vreme ce inainte era povatuit de invatatori si de Scripturi. Dar rareori se intampla ca invatatorul sufletului sa fie Domnul insusi prin harul Duhului Sfant, si putini sunt cei ce cunosc aceasta; numai cei ce vietuiesc dupa voia lui Dumnezeu.

Omul mandru nu vrea sa vietuiasca dupa voia lui Dumnezeu: ii place sa se conduca el insusi si nu intelege ca omul nu are destula minte ca sa se conduca pe sine insusi, fara Dumnezeu. Si eu, cand traiam in lume si nu cunosteam inca pe Domnul si Duhul Sau Cel Sfant, nu stiam cat de mult ne iubeste Domnul si ma incredeam in mintea mea proprie. Dar cand, prin Duhul Sfant, am cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci sufletul meu s-a predat lui Dumnezeu si de atunci primesc toate intristarile care vin asupra mea si zic: "Domnul se uita  la mine, de ce sa ma tem?" Dar inainte nu puteam trai asa.

Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viata e mult mai usoara, pentru ca si atunci cand e in boala, in saracie si in prigoana, el gandeste asa: "Asa i-a placut lui Dumnezeu, iar eu trebuie sa indur aceasta pentru pacatele mele".

Iata ca de multi ani bolesc de dureri de cap, greu de indurat dar folositoare, pentru ca prin boala sufletul se smereste. Sufletul meu vrea fierbinte sa se roage si sa faca priveghere, dar boala ma impiedica, fiindca trupul bolnav are nevoie de liniste si odihna; si L-am rugat mult pe Domnul sa ma vindece, dar El nu m-a ascultat. inseamna ca lucrul nu-mi este de folos.

Dezbaterea teologică dintre ortodocşi şi baptişti

 Preluare de pe blogul ieromonahului Petru ( http://www.blog.teologie.net/2011/05/05/scrisoare-de-suflet/#more-1418 )

 Scrisoare de suflet: sinceritatea (a)duce la Adevăr!

Ieri am primit de la un credincios baptist o scrisoare care m-a impresionat nespus de mult. Imediat am cerut acordul persoanei respective de a o publica, cu condiţia păstrării anonimatului (mai ales că eu am luat-o ca pe o spovedanie). Redau textul integral, fără modificări; eu doar am pus diacriticile pentru a fi mai uşor citită. Îi îndemn şi pe ortodocşi şi pe baptişti să mediteze mult la cele scrise, mai ales că sunt din inimă. Voi continua discuţia cu această persoană pentru a-i prezenta Ortodoxia aşa cum, din păcate, nu a avut posibilitatea să o cunoască. Ca el însă, dar mă tem că sub nivelul lui, avem încă 4 milioane de creştini doar în Republica Moldova. Şi ca să evit capitolul întrebărilor fără răspuns, redau scrisoarea:

Bună ziua, părinte Petru!

Am vizionat pe internet la „Cabinetul din umbră” emisiunea despre Paştile Blajinilor (a se vedea mai jos în blog – Ierom. Petru). V-am ascultat, parinte, şi cu alte ocazii. Ceea ce vreau să Vă spun, este ca Dumnezeu să Vă binecuvânteze! 

Eu sînt dintre acei neoprotestanţi (poate puţinii) care inţeleg bine că nu orice "apucătură" de pe la înmormîntări este şi o învăţătură a Bisericii Ortodoxe. Dar de ce se întamplă aşa, părinte, că la emisiunea la care aţi participat Dvs şi celălalt părinte, eraţi pe o lungime de undă, iar ceilalţi participanţi (declaraţi tot ortodocşi) pe altă lungime de undă? Am observat ceva asemănător şi în alte situaţii. Nu ştiu cîti neoprotestanţi au privit emisiunea aceasta, dar sînt sigur că ei V-au simţit mai aproape şi V-au înteles mai bine decît mulţi dintre ortodocşii care au vizionat emisiunea. De ce se întîmpla aşa, părinte? Aşa se face că deseori stînd de vorba cu baptişti de-ai mei, încerc să iau apărarea Ortodoxiei (nu că ar avea nevoie Biserica Ortodoxa de apărarea mea, dar de dragul obiectivităţii) şi  le zic că Ortodoxia nu înseamnă doar nişte ritualuri seci, după cum se crede prin mediile noastre, ci Ortodoxia are o teologie dezvoltată şi răspunsuri la multe întrebari la care noi, neoprotestanţii, deseori nu le avem. Şi incerc să le explic, la care ei îmi spun că niciodată n-au auzit de la preoţi, pe cînd erau ortodocşi, să le fi lămurit cum stau lucrurile. De ce se întamplă asta, părinte?

Aş vrea sa fiu ortodox. Pentru că tot mai mult şi mai mult înteleg că adevărul este undeva în Ortodoxie. Am rezerve faţă de învăţătura baptistă despre botez, despre Cina Domnului, despre mântuire. Dar am rezerve şi faţă de învăţătura ortodoxă despre închinarea la sfinţi, moaşte, rugăciuni la Maica Domnului (deşi, pâna la urmă, argumentul că la Dumnezeu toţi sînt vii, îmi pare destul de consistent). Dar cea mai mare poticnire este că atît de puţin este traită Evanghelia printre ortodocşi. Nu vreau să judec. Este departe de mine gîndul acesta. Pentru că ştiu ce zace în mine – nimic bun, după cum spune Apostolul. Şi cu cît am încercat să cresc în asemănarea cu Domnul Hristos, cu atît mai mult mi-am dat seama cît de departe sînt de Dumnezeu. Dar totuşi, parcă printre baptiştii mei văd o mai mare trăire a credinţei, decît printre ortodocşi. Ştiu comparaţia Bisericii cu Arca lui Noe şi că nu trebuie să sărim din corabie, ci să luptăm fiind în ea. Dar dacă se duce la fund corabia, iar Domnul ne cheama ca pe Petru, să ieşim şi sa mergem pe ape…?

Astazi, să fiu sincer, nu mai ştiu cine sînt. Baptist nu sînt, pentru că pun la îndoială învăţăturile fundamentale ale Bisericii Baptiste – cea despre botez, mîntuire, Cina Domnului. N-o să mă credeţi, dar mă rog pentru adormiţii mei – tata, socru, bunicii. Mai aproape îmi este învăţătura ortodoxă despre acestea. Dar nu sînt nici ortodox, pentru că, cum aţi spune Dvs, nu am comuniune cu Biserica şi Hristos prin sfînta liturghie şi împărtăşanie, dar nici nu pot accepta toate învăţăturile ortodoxe.

Ziceţi Dvs, ce să fac, părinte? Chiar am nevoie de sfatul Dvs.

Multă pace!