Unde este adevărul?

     "Feriţi-vă de proorocii mincinoşi care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori"
                                                                                                                            (Matei 7, 15)


                  Unde este adevărul?
   Cu multă mulţumire mă însărcinez sa discut cu voi despre cele pe care le-aţi amintit în epistola voastră însemnată. Văd că în ţinutul vostru incepe sa se  aprindă un incendiu, şi de aceea mă grăbesc sa va raspund cu ceea ce Dumnezeu mă va lumina. Voi scrieti: „a apărut un predicator al credinţei, care pare nobil, şi străbate casele, citeşte Evanghelia, o talcuieşte, învaţă despre credinţa în Hristos şi indeamnă la pocăinţă. Lângă mine locuieste un legător de cărţi sărac. In casa lui vine acest predicator şi se adună destulă lume. Am fost şi eu acolo de două ori. Se aude că şi în alte părţi unde predică, se adună mulţi oameni să-1 asculte". Să ne oprim la acest aspect. Aici apare clar că misionarul acesta tânăr al credinţei nu este un misionar al Bisericii. Cum învaţă despre credinţa în Hristos, fără să fie recunoscut ca misionar de Biserică? Aud acest lucru pentru prima dată! Trebuia să vă gândiţi de la început că se întâmplă ceva suspect, şi să fiţi cu reţinere! Spuneţi în continuare că învaţă credinţa în Hristos şi grăieşte continuu din Evanghelii. Tocmai acest lucru trebuia să vă pună mai mult pe gânduri. De ce vă învaţă credinţa în Hristos, oare nu sunteţi creştini? De mici copii credeţi în Hristos şi vieţuiţi în sânul Sfintei Biserici Ortodoxe!

Învăţaturi

    " Spre unii ca aceştia Îmi îndrept privirea Mea, spre cei smeriţi, cu duhul umilit, şi care tremură la cuvântul Meu"
                                                                                                                               (Isaia 66,2)                 

                                                         
                                                   Drumul fericirii
  Nimic nu este mai mare decât inima curată, pentru că o asemenea inimă devine tronul lui Dumnezeu. Şi ce este mai slăvit decât tronul lui Dumnezeu? Cu siguranţă, nimic! Dumnezeu spune despre cei care au inima curată: „Voi locui în ei şi voi umbla, şi voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu" (II Cor, 6, 16). Deci, care sunt cei mai fericiţi dintre oameni? Şi de care bun sunt lipsiţi? Nu se găsesc toate bunurile şi harismele Duhului Sfânt în sufletele lor fericite? Ce trebuie mai mult? Nimic, într-adevăr nimic! Pentru că au în inima lor darul cel mai mare: pe Dumnezeu însuşi. Cât se înşala oamenii care caută fericirea departe de ei înşişi, în ţări străine şi în călătorii, în bogăţie şi în slavă, în marile averi şi desfătări, în plăceri şi în opulenţă, în toate aceste deşertăciuni al căror sfârşit este amărăciunea. Inălţarea castelului fericirii în afara inimii noastre se aseamănă cu zidirea clădirii, sau cu terenul zguduit continuu de cutremure. Pe scurt, o asemenea zidire se va face movilă de pământ.