Comentariul de faţă este un răspuns la acest articol
"Noi, dintru inceputul plamadirii acestui neam, asa ne stim, romani si crestini ortodocsi. Asa ne-am nascut si avem datoria sa pastram curat si deplin ce am mostenit de la strabuni, ca de la Dumnezeu. Dar noi, obste ortodoxa romana, sa nu uitam niciodata evlavia, ravna si jertfa domnitorilor, stramosilor si parintilor nostri, cu care ei au aparat de-a lungul a aproape doua mii de ani, patria si aceasta credinta care le-au fost date drept sfanta mostenire de la Domnul nostru Iisus Hristos, prin Duhul Sfant, in Biserica Sa dreptmaritoare.
Nu vrem sa stricam linistea nimanui in cele ale constiintei, dar nici nu vrem a ne departa si a parasi mostenirea strabuna in care noi simtim ca sta unitatea adanca a neamului nostru. Pentru noi, patria si ortodoxia sunt " gradina Raiului " data noua de Dumnezeu sa " lucram in ea si sa o pazim " ( Facere 2, 15 ) cu sfintenie..." (Par. Cleopa.)
E absurd sa etichetezi Biserica Ortodoxa cu emblema materialismului si ipocriziei, judecand dupa situatia financiara a unor slujitori ai Bisericii si in baza altor prejudecati. Daca si sunt unii preoti care pacatuiesc, astea nu sunt pacatele Bisericii, ci ale slujitorilor ei, care sunt oameni supusi pacatului. Iar fiece om va fi judecat de Dumnezeu pentru faptele sale.
Sa nu uitam ca multi cetateni basarabeni au rude peste hotare, care contribuie la imbunatatire situatiei finaciare a acestora… Bogatia in sine nu e un lucru rau, atata timp cat nu favorizeaza deprinderea unor vicii -lacomiei, mandriei, dar se foloseste (si) in scopuri nobile. In ziua de azi tehnologiile moderne nu mai sunt un lux. Da, te poti lipsi de comoditati si avantaje, dar nici nu e un pacat sa le folosesti ca pe o necesitate, dictata de vremurile prezente, insa, fara a deveni iubitor de cele lumesti si desarte.…Vremurile s-au schimbat doar la suprafata, dar esenta vietii a ramas aceeasi...
E lucru stiut ca la noi in tara Biserica este despartita de stat, si unica sursa de venit a preotilor sunt banii ce ii jertfesc enoriasii, de bunavoie in numele Lui Dumnezeu si a Bisericii. Banii dati pentru a beneficia de diferite slujbe religioase, sunt o mica jertfa, bineplacuta Lui Dumnezeu. Niciun lucru maret, facut in numele credintei, si al Binelui, nu se poate implini decat prin jertfa. Aceasta ne-a demonstrat-o Mantuitorul Insusi.
Si darul, sau pomana, sau facerea de bine, sau ctitoria unei biserici, nu este altceva decat o necesitate a sufletului curat, sau trebuie sa fie o necesitate. Crestinul o face pentru ca nu poate sa nu faca acest bine.O face pentru ca aceasta nu e altceva decat trairea in Dumnezeu, cu dragoste de aproapele si pentru casa Domnului. Nu noi facem bine, nu noi dam banii la biserica, dar bunatatea, sau Dumnezeu Insusi pe care am reusit sa-L dobandim. El este bunatatea din noi.
Si de fapt, oricat de multi bani nu am jertfi pentru Biserica, valoarea lor nu va putea atinge niciodata acea valoare duhovniceasca pe care ne-o ofera Biserica.
Redau mai jos un episod Biblic (preluare din cartea “Fărâme de suflet” de Aurelian Silvestru):
“Intr-o zi Mântuitorul stătea cu ucenicii Săi în preajma unui templu, nu departe de cutia pentru daruri, în care enoriaşii făceau donaţii, fiecare după putinţa sa. Bogaţii aruncau cu îngâmfare monetele de aur, făcând-o pe grozavii, ca oamenii să-i vadă şi să-i considere miloşi.
Într-un târziu, de urnă s-a apropiat o văduvă săracă şi a lăsat în ea doar doi bănuţi. Mântuitorul a văzut-o şi a rostit:
– Vedeţi? Această văduvă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toţi bogaţii împreună.
– Cum aşa? s-a mirat unul din ucenicii Săi. Doar am văzut cu toţii că avea în palmă numai doi bănuţi.
Învăţătorul a surâs şi a răspuns:
– Adevărat vă spun, că toţi ceilalţi au dat din ceea ce aveau în plus, iar dânsa – din sărăcia sa. Ea a aruncat în cutie tot ce avea, toată averea sa...”
Cum sa ai incredere in Biserica? Renegand biserica, iti refuzi cerul pe vecie. Caci Biserica e unica institutie care face legatura intre cer si pamant, unicul mijloc prin care putem primi binecuvantarile cerului si mantuirea… Nu Biserica propriu-zisa te mantuieste, ci credinta, care se exercita plenar doar in Biserica. Caci in afara Bisericii, in afara tainelor ei, nu exista mantuire. Cele 7 Sfinte Taine (Botezul, Mirungerea, Spovedania, Impartasania, Preotia, Cununia, Sfantul Maslu) sunt valabile indiferent de pacatele pe care le-ar avea preotul.
Da, traim vremurile din urma. Societatea devine tot mai secularizata, decazuta moral, viciata, despiritualizata. Duhul cel viclean incearca sa murdareasca si sa perverteasca totul , pana si cele mai curate suflete si simtiri si acea restransa dar inca vie sfintenie care se mai pastreaza in Biserica Dreptmaritoare a Lui Hristos. Se duce o lupta apriga, intre bine si rau, virtute si viciu, adevar si minciuna… Dar cu ajutorul Lui Dumnezeu, asa cum e scris, acele comunitati de crestini- mica biserica a Lui Hristos care vor reusi sa-si pastreze neintinate credinta, valorile, traditia, se vor mentine pana la sfarsitul veacurilor, iesind biruitoare.
E regretabil faptul ca nu cunoasteti ceea ce-nseamna de fapt Ortodoxia in esenta sa, care e adevarata vietuire in sânul Bisericii, cu câta dragoste, daruire si jertfire de sine isi calauzesc turma pe caile Domnului slujitorii Bisericii, cate lipsuri si greutati le este dat sa indure (cunosc cazuri concrete), insa pentru toate acestea nu cartesc ci multumesc Lui Dumnezeu. Acolo unde credinta e mai puternica , sunt si incercarile mai grele, dar si prisoseste din plin ajutorul, harul si bucuria duhovniceasca…Caci lucrarea Lui Dumnezeu in neputinta se savarseste.
Despre judecarea preoţilor (pildă).
(Sursa: http://cristianstavriu.wordpress.com)
Un preot trecea odată pe lângă o casă care se clădea în cuprinsul parohiei sale şi auzi pe un lucrător zicând: “Nu este îndeletnicire mai uşoară ca aceea de preot, căci nu faci altceva decât să te plimbi cu bastonul în mână şi cu cartea la subţioară. Aşa mi-ar plăcea şi mie să lucrez”.
Ceilalţi muncitori râseră, dar preotul se adresa celui care vorbise astfel şi-l întrebă:
-”Cât câştigi dumneata pe zi?”
-” Șapte sute de mii”, răspunse acesta.
-”Ei bine, îţi plătesc eu ceea ce câştigi într-o săptămână întreagă, numai vino cu mine”, zise preotul.
Lucrătorul voi să schimbe vorba, dar tovarăşii săi de lucru îl siliră să se ţină de cuvânt.
-”Acum mergem să vedem un bolnav”, îl lămuri preotul.
-”Dar de ce boală zace?” întreba muncitorul.
-„De febră tifoidă”, răspunse preotul.
-„Dacă e aşa, se grăbi să răspundă lucrătorul, eu rămân afară, pentru că n-am zăcut niciodată de această boală şi pot să mă molipsesc. Şi apoi am nevastă şi copii cărora le-aş putea duce boala”.
-„Şi pentru mine e acelaşi lucru, zise preotul, nici eu n-am zăcut de febră tifoidă, şi am şi eu nevastă şi copii. Dar trebuie, dar, să mergi oriunde voi merge eu, căci aşa ţi-a fost vorbă”.
Drept răspuns lucrătorul întreabă:
-„După aceea unde mergi?”
-„La nişte copii bolnavi de râie al căror tată a murit de tuberculoză.”
Fără să mai aştepte ce-i va spune preotul mai departe, muncitorul făcu câţiva paşi înapoi şi zise:
-„Dacă este aşa, sunt mai mulţumit cu meşteşugul meu şi nu te mai invidiez”.
-„Dragul meu! – îi spuse preotul. Știi foarte bine că aici în zona noastră a Dobrogei nu departe de satul nostru la Tichilești exista o leprozerie.
Acolo păstorește fratele meu ca preot și merge la ei și-i împărtășește ca să aibă și ei bucuria mântuirii și unirii cu Hristos. Și mai știi că preotul consumă din potir întotdeauna ceea ce rămâne de la cei pe care i-a împărtășit. Fratele meu preotul de ani de zile bea din același pahar cu leproșii și Dumnezeu îl apără și-l păzește de tot răul. Dar așa știu oamenii să judece mereu pe preoți și nu-i vede pe cei care se jertfesc și se străduiesc în lumea acesta pentru salvarea sufletelor oamenilor. La noi se propovăduiește doar răul iar binele este ascuns ostentativ pentru a nu fi vazut”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu